Cum a fost la Degustare Muzicală #3: România

Discurs

Degustare Muzicală #3 vine cu un invitat special. Remus Miron (Lektronikumuz) este un brașovean, pasionat colecționar de discuri, având o colecție impresionantă de aproximativ 10 000 discuri, cu muzică de la jazz, electro, disco, techno sau experimental. Pentru seara aceasta, Remus ne va face o selecție de jazz, soul disco, funk, pop-rock și new-wave românesc din anii 70–80, artiști mai putin cunoscuți, care au ieșit din tiparele clasice ale vremurilor respective.

Astăzi e vorba despre muzica anilor 70 – 80 din România, muzica mai puțin cunoscută nouă, muzica care nu era ascultată de mase, muzica interzisă în acea perioadă pentru că îndraznea să sfideze sistemul și să iasă din tiparele dorite de conducerea țării.

Îl avem alături de noi astazi pe Remus Miron, un brașovean pasionat de muzică de toate felurile, un avid căutător de rarități care sapă prin toate ungherele ascunse și care colecționează discuri lansate în ediții limitate.

Astă seară este vorba de jazz, soul, funk, pop-rock și new-wave românești.

La fel ca și în alte țări din estul Europei și la fel ca și în Turcia, influențele din vestul Europei și din America și-au pus amprenta și pe muzica românească. Pink Floyd, The Rolling Stones, Led Zeppelin sau Deep Purple sunt doar câteva din trupele care au fost deschizătoare de drumuri în România.

La fel ca și în Turcia, trupe încep să apară după ce ruleaza în cinematografe filmul “The Young Ones” la începutul anilor 60. Filmul relata obținerea succesului de către o formație de ”chitare electrice”. În film apăreau cântărețul Cliff Richard și formația The Shadows.

Pornind de la sonoritațile la modă, în primii câțiva ani de rock românesc a fost imitată muzica formațiilor britanice de muzica rock. Se cântau versiuni cover ale pieselor acestora, fie în limba originală (engleză), fie traduse în limba română. Pe atunci regimul era tolerant în această direcție, permițându-se ca 20% din repertoriul prezentat în concerte să nu fie în limba română. Direcția oferită de The Shadows la începutul deceniului a fost continuată prin evoluția grupurilor The Beatles și The Rolling Stones, care au fost adoptate imediat de publicul român.

O mare influență asupra rock-ului românesc a avut emisiunea Metronom de la Radio Europa Liberă. Emisiunea a devenit o sursă prețioasă de informare în privința destinului muzicii rock pe mapamond. Acesta a contribuit decisiv și la popularizarea muzicii psihedelice, care cunoștea o evoluție spectaculoasă în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Primele asumări ale repertoriului psihedelic de către români s-au făcut tot pe calea preluărilor după noile piese The Beatles, The Animals.

Muzica aceasta era ascultătă în principal la serile dansante organizate de cluburile din școli, facultați sau uzine. Purtau numele de joia tinerilor (indiferent de ziua în care se desfășurau). De multe ori nu existau bani pentru a se cumpăra magnetofon și benzi, așa că se apela la voluntari – cei care voiau sa cânte. Ironia sorții face ca aceste serate unde s-au lansat și s-au perfecționat multe dintre formații, erau obligatorii. Fără să vrea, regimul a creat un context în care tinerii să se adune și să aibă posibilitatea să asculte muzica care le place. În plus, a face parte dintr-o formație, dincolo de alura de „star”, te scutea de multe dintre obligațiile cetățenești (curățenie la locul de muncă, strânsul recoltei etc.). Un alt ajutor involuntar dat de regim formațiilor de tineri l-a constituit organizarea de tot felul de concursuri muzicale și festivaluri, unde printre muzica de o calitate îndoielnică se mai strecurau și formații care aveau să devină cunoscute și îndrăgite de toți tinerii.

Trupa Sideral

Inceputurile au fost grele pentru toți. În primul rând nu exista dotare tehnică, amplificarea fiind făcută cu ajutorul unui magnetofon Tesla, iar instrumentele erau ori improvizate, ori împrumutate de la organizația de pioneri, sau de la fanfară.

Pe la jumatatea anilor 60, o nouă oportunitate se deschide tinerilor implicați în fenomenul muzical: posibilitatea de cânta vara pe litoral. Și acesta a fost tot o inițiativă a autoritaților. Pornind de la premisa că ar fi bine ca turiștilor străini să li se ofere și altfel de muzică decât cea populară, trupele rock s-au trezit în fața oportunității, nu numai de a sta o vară la mare, cât de a repeta și cânta câteva luni împreună (ce ducea în final la coeziunea grupului) și mai ales de a-și alege repertoriu în funcție de reacția auditoriului. „Mai erau și fetele acelea blonde, cu picioare lungi, venite tocmai din Peninsula Scandinavică, care făceau ca vara să treaca mult mai plăcut. Iar cum uneori acestea erau puse pe măritis, reuseau astfel să te scoată din țară”.

Dincolo de muzică și text, vestimentația și tunsoarea îi deosebea pe acești artiști de restul populației. Prin acestea, tinerii afisau fățis o declarație față de regim. De cealaltă parte, cenzura dădea drumul în presă doar la știrile negative privitoare la muzica rock (consum de droguri, promiscuitate sexuală, violență). Așa că s-a ajuns că dacă doreai să apari la TV sau într-un concert mai important, trebuia să fii tuns, să nu te bâțăi și, mai ales, să fii îmbrăcat regulamentar: uniforma trupei, cămași populare sau costum. În niciun caz în blugi cu tricou. Dacă treceai de proba „costumului” trebuia s-o susții pe cea a repertoriului, neavând voie să cânți în limbi străine sau piese pe care cenzura nu le agrea. Au existat cazuri în care cenzura a cerut expres modificarea textelor unor piese.

După un turneu în China și Coreea de Nord de la începutul anilor 70, unde a fost impresionat de adunările populare cu zeci de mii de tineri isterizați de ideologia comunista, Ceausescu a preluat modelul asiatic și l-a aplicat și în România. Muzica patriotică avea să devină fundalul sonor al românilor.

Cenzura devine din ce în ce mai drastică. Nimic nu scapa, de la literatură, scenarii de film, muzică și chiar afișe de concert. Verdictul dictatorului era clar: fără muzică decadentă venită din Vest! Versurile erau analizate și interzise dacă conțineau ce nu doreau comuniștii să conțină. A fost o perioadă bună pentru jazz din acest punct de vedere, pentru că nu conținea prea multe versuri.

Conform noilor măsuri, tineretul urma să fie ținut sub control și îndepărtat de factorii perturbatori: alcoolul, vestimentația neadecvată, părul lung și muzica libertății.

Tinerii prinși de către miliție și gărzile muncitorești cu plete sau neîmbrăcați corespunzător erau tunși, iar hainele tăiate cu foarfeca. Milițienii ajunseseră la rafinamentul de a te face să-ți tai singur hainele, cerând celor îmbrăcați cu blugi strânși să și-i scoată fără a descălța bocancii pe care-i aveau în picioare.

Noile norme și-au făcut simțită prezența și în comerțul muzical. Dacă în anii 60, în magazinele de profil, mai găseai un Rolling Stones, după 1971, vinilurile cu muzică rock au devenit o floare rară. Multă din muzica bună românească din acea perioadă a ajuns să fie exportată și lansată la case de discuri din străinătate.

Deceniul opt aduce un alt gen de muzică rock și mutarea centrului de greutate al fenomenului la București. Competiția dintre Timișoara (locul de naștere al unora dintre cele mai valoroase trupe rock) și București a fost câștigată la mijlocul anilor 80 de București care devine capitala muzicii rock. Între 1985 și 1987 se desfășurau, în cluburile studențești, la casele de cultură ale studenților sau în săli închiriate de la teatre, bisăptămânal concerte, unde evoluau formații din întreaga țară (concertele erau organizate nu atât din dragoste pentru acest gen muzical, cât pentru că se trecuse la „autofinantare”, iar formațiile rock umpleau sălile până la refuz). La Sala Polivalentă erau organizate așa numitele Gale, unde erau invitate doar trupele consacrate.

Noțiunea de club pentru anii 70-80 este diametral opusă celei din prezent. În general cluburile erau locuri unde se asculta muzică live, se recita, se jucau piese de teatru. Majoritatea țineau de mediul universitar, purtând numele de „Case de cultura ale studenților”. Tinerii acelei perioade își amintesc cu nostalgie de „303” (al Institutului Politehnic), casa studenților „Grigore Preoteasa”, „Universitas”, „Sanitas”, „Moxa”, „Vox” (al Facultății de medicină), dar mai ales de „Club A”, locul unde rock-ul românesc era la el acasă.

Club A – deschis în 1968 pentru studenții de la arhitectură și invitații lor. In afară de rock în club se țineau spectacole de dans în spatiu neconventional, poezie, muzică folk și jazz.

Trebuie să menționăm aici și casa de discuri Electrecord. Deși în mare a scos discuri cu muzică acceptată de sistem, Electrecord s-a implicat și în fenomenul rock din România.

Între 1975 și 1989 a scos 12 compilații, în format LP, sub titlul Formații rock (primele trei volume poartă numele Formații de muzică pop). Pe fiecare se află o selecție de piese ale unei formații cunoscute la nivel national, dar și local, aceasta fiind unica apariție discografică a unora dintre ele. În total 51 de formații au figurat pe aceste discuri.

Meniu

Înregistrarea de la eveniment

“Remus Miron – Degustare Muzicala No.3 – Romania” [2018]

Aproape 6 ore înregistrate “live”, o selecție ce include doar piese românești din ultimii 50 de ani, piese ce au aparut doar pe vinyl, iar unele unreleased redate de pe magnetofon.

Galerie foto

(fotografii realizate de Gabriela Cuzepan)

Advertisements

One thought on “Cum a fost la Degustare Muzicală #3: România

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.